Cheile Sohodolului




Puteţi vizita unul dintre cele mai frumoase peisaje carstice ale României, tărâmul alpiniştilor.  La mai puţin de o jumătate de oră distanţă de Târgu-Jiu, Cheile sunt la picioarele tale. Odată ajuns acolo, îţi doreşti să te întorci cu prima ocazie.
Fiecare colţ de stâncă, fiecare loc prin care apa răzbate victorioasă îţi dă ghes să renunţi la maşină şi să parcurgi pe jos mare parte din cei zece kilometri ai Cheilor. Dacă ai noroc de vreme însorită, poţi fotografia peisaje impresionante. Locul e frecventat de zeci de alpinişti din ţară, dar şi de peste hotare, mai ales că în zonă sunt amenajate o mulţime de trasee pentru căţărare.
Datorită reliefului carstic din zonă, care cuprinde valori de patrimoniu şi specii rare de plante, Cheile au primit statutul de arie protejată, iar taxa de intrare este de 10 lei. Situate în apropiere de comuna gorjeană Runcu, la aproximativ 15 kilometri distanţă de Târgu-Jiu, pe o ramificaţie a Drumului Naţional 67, Cheile Sohodolului au forme unice, imposibil de reprodus de mâna omului. Dacă te afli în oraşul lui Brâncuşi, ca să ajungi aici trebuie să te îndrepţi spre Baia de Aramă. După 15 kilometri de mers cu maşina virezi la dreapta, iar după încă 5 kilometri îţi apare în faţă satul Runcu.
La mai puţin de trei kilometri de centrul satului, Cheile Sohodolului te obligă să laşi la intrare grijile şi viaţa agitată de la oraş. Aceste minunăţii ale naturii se întind pe aproximativ 10 kilometri în interiorul Munţilor Vâlcan şi se aseamănă cu un canion săpat în stâncă. Sus, pe creste, turiştii sunt întâmpinaţi de formaţiuni de roci modelate de forţa vântului. Inelul, cea mai cunoscută dintre acestea, se aseamănă cu o fereastră prin care se poate vedea cerul.






















































































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu