Podul lui Apolodor din Damasc sau Ruinele piciorului nordic al podului lui Traian si Castrul Roman




Ruinele piciorului nordic al podului lui Traian / Apollodor (Drobeta Turnu Severin) 



Dupa razboiul din 101-102 d.Hr, romanii ocupau doua treimi din regatul lui Decebal. Ratiunile pentru care acest pod a fost construit au fost cele ale facilitarii legaturii teritoriului nou cucerit, cu restul Imperiului. Informatii despre pod avem de la Cassius Dio, care calatorise în zona. Dar la data marturiei acestuia, podul nu mai exista. Cassius Dio relateaza: “Traian construi peste Dunare un pod de piatra pe care nu stiu cum sa-l admir indeajuns. Minunate sunt si celelalte constructii ale lui Traian, dar aceasta este mai presus de toate. Stalpii, din piatra in 4 muchii, sunt in numar de 20. Inaltimea este de 150 de picioare, in afara de temelie, iar latimea de 60. Ei se aflau, unul fata de altul, la o distanta de 170 de picioare si sunt uniti printr-o bolta. Cum sa nu ne miram de cheltuiala facuta pentru acesti stalpi? Nu trebuie sa ne uimeasca si felul mestesugit in care a fost asezat, in mijlocul fluviului, fiecare stalp, intr-o apa plina de vartejuri, pamant namolos, de vreme ce cursul apei nu mai putea fi abatut? Astazi insa podul nu mai foloseste la nimic caci nu mai exista decat stalpii iar pe deasupra lor nu se mai poate trece". Sarcina construirii podului i-a fost incredintata lui Apollodor din Damasc, prieten al imparatului de pe vremea cand Traian isi facuse scoala militara in Siria, unde tatal sau fusese guvernator. Apollodor era inginer militar si facea parte din ordinul cavalerilor. In armata romana, Traian i-a dat functia de prefectus fabrorum (sef al constructiilor). A mai construit, printre altele, Forul lui Traian si Columna, ambele in Roma, arcurile triumfale ale lui Traian din Ancona si Beneventum, podul Alconetar din Spania, precum si monumentul Tropaeum Traiani din Dobrogea. Lungimea podului deasupra nivelului apei era de 1135 metri, latimea de 15 metri iar inaltimea de 19 metri. Picioarele erau formate din blocuri din piatra cioplite, ascutite in amonte si in aval, in forma de carouri, pentru a facilita trecerea curentului de apa. Podina, din lemn, se pare ca a fost demontata de Hadrian, succesorul lui Traian. Prin anii 168-170, de teama navalirilor barbare, imparatul Marcus Aurelius a abandonat podul definitiv. Despre metoda exacta a construirii podului arheologii au inca dubii. O ipoteza spune ca s-ar fi construit cofraje in care s-ar fi turnat ciment vulcanic (puzzolana) si care ar fi fost scufundate treptat. De acolo s-ar fi evacuat apa si s-ar fi construit aproape pe uscat aceste picioare. Mai probabila e ipoteza ca s-ar fi abatut cursul apei pe un brat adiacent la sud de actualul curs al Dunarii, ale carui urme se vad si pe aceasta harta. Ca dovadă am avea ruinele unui pod de lemn peste acest brat, in dreptul localitatii Pontes (Poduri) de pe malul sarbesc al Dunarii. In toata perioada functionarii sale, podul a beneficiat de straji la ambele capete, pentru a impiedica eventualele incursiuni, sarcina pazei acestuia, pentru malul din partea Daciei, fiind atribuita trupelor stationate in castrul de la Drobeta. Un element specific al acestui castru este turnul de paza din zona de sud-vest, destinat in exclusivitate pazei podului. Podul de la Drobeta, din care astazi mai sunt vizibile doar un picior pe malul romanesc si unul pe malul bulgar, este o marturie a puternicei civilizatii pe care Roma a exportat-o in teritoriile cucerite. Intr-o perioada secetoasa (in jurul anilor 1835), nivelul apelor Dunarii fiind scazut, se vedeau iesind din apa 20 de piloni ai fostului pod, la distanta de 51 m, lungimea podului fusese de 1134,9 m. S-au darimat doi piloni dinspre partea romaneasca, pentru ca stinjeneau navigatia. Podul avea la capete turnuri de fortificatie si era pazit de doua castre: Drobeta pe malul dacic si Parce pe malul opus.
World / Romania / Mehedinti / Drobeta-Turnu_Severin
Coordonate: 44°37'25"N   22°40'1"E
Articol Wikipedia: http://ro.wikipedia.org/wiki/Podul_lui_Traian 






Castrul Drobeta este primul centru urban ca importanță militară, economică și religioasă din regiunea Olteniei și Banatului, și al treilea centru urban din Dacia, după Sarmizegetusa și Apullum. În anul 126 d.C, sub stăpânirea Împăratului Adrian (117-138 d.C), Castrul Drobetei (14.000 de locuitori, este ridicat la rangul de Municipiu (Municipium Publium Aelium Hadrianum Drobetense), iar mai târziu, sub Împăratul Septimius Severus (193-211 d.C), în anul 193 d.C., este ridicat la rangul de Colonie. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Colonia Drobetei era întinsă pe o suprafață de 60 de hectare și avea o populație de aproximativ 40.000 de locuitori. Împărații romani, chiar și în timpul abandonării Daciei, au continuat sa refacă și să întrețină unele cetăți importante de la nord de Dunăre, precum Drobeta.
În Templul principal din Drobeta, la începutul celui de-al doilea război dacic (105 - 106 d.C) este menționată libația (jertfa) celebrată de Împăratul Traian, o jertfă care încă astăzi, istoricii, nu pot preciza sigur scopul religios: consacrarea podului construit peste Dunăre, mulțumire pentru respingerea unui atac dacic împotriva castrului, o binecuvântare pentru familia imperială, fie o jertfă în onoarea zeiței Virtuții și a Onoarei. Libația (jertfa) implica sacrificarea a trei animale masculine, un porc, un berbec și un taur care erau purtați în procesiune sacră în locul unde credincioșii voiau sa fie purificați. (Cato, R.R. 141 ; Varro, R.R. II, 1, 10 ; Liv. I, 44 ; Tac. Ann. VI, 37 ; Hist. IV, 53).
Înainte de retragerea autorității civile romane din Dacia (271 d.C.), creștinismul, având adepți răspândiți în toate coloniile imperiului roman, era incă o religie minoritară. Templele castrului Drobetei sunt citate in perioada Impăratului Gordian al III-lea (238-244 d.C.) ca unele dintre puținele locuri unde in Dacia se practica, printre soldații legionari romani, misterele cultului (cu dedicație militară) a lui Jupiter Dolichețianul (la origine un zeu oriental, inclus in Panteonul roman, adorat pe teritoriul Siriei de astăzi ca zeul suprem Baal al Cerului și al Furtunei [I(ovi) O (ptimo) M (aximo) S(abazio) ]). Legat de cultul particular roman al lui Jupiter (Baal) Dolichețianul la Drobeta, este citată Cohorta a III-a Campestris, pe care cercetători francezi o asociază miticei Cohorte a "III-a Dacice", prezentă în Castru în anul 179 d.C.¹
La mijlocul sec. al III-lea, în perioada domniei împăratului Filip "Arabul" sau Gallienus, sunt reconstruiete termele și castrul, care suferiseră distrugeri în urma invaziei carpice în anii 245-247. Datorită schimbării tacticilor militare, sunt operate schimbări de apărare si de arhitectură la turnurile principale ale Drobetei, adică porți și spațiu intraportal diferite de anii anteriori. Interiorul castrului antic al Drobetei, este înlocuit cu edificii care, o datată cu preodomininanța religiei creștine, reproduc forma unui edificiu basilical grec, cu trei nave. Cele 78 de camere ale Castrului erau distribuite astfel: 42 în praetentura și 36 în raetentura fiind utilizate pentru găzduirea celor două unități menționate de Notitia Dignitatum (XLII,16; XLII,24), cuneus equitum Dalmatarum Divitensium și respectiv Format:Auxilium primorum Daciscorum
Ruinele actuale păstrează forma de cruce pe care a căpătat-o organizarea spațiului intern în urma retragerii din timpul lui Constantin cel Mare (306-337). Ultima refacere a castrului datează din timpul împăratului Iustinian I. Impăratul Iustinian (527-565) a refăcut parțial castrul, Drobeta cunoscand în timpul acestuia ultima perioadă înfloritoare a istoriei sale antice. Sub Împăratul Iustinan, Castrul Drobetei a fost denumit vremelnic cu numele de "Theodora" (dupa numele soției lui).
Distrugerea Castrului antic de la Drobeta a survenit, aproximativ, în prima jumătate a sec. al V-lea și trebuie pusă pe seama hunilor, ocazie cu care denumirea Drobeta a fost abandonată. Monedele majoritare descoperite în urma săpăturilor arheologice, atestă că în momentul distrugerii Castrului antic, sunt datate în timpul împăratului Arcadius. În ciuda acestui fapt, ulterior o nouă refacere a Drobetei are loc în perioada Împăratului Anastasius - Iustinian;



























































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu